Doi răniți într-un accident rutier petrecut pe DJ 201A, în comuna ialomițeană Adâncata

Doi răniți într-un accident rutier petrecut pe DJ 201A, în comuna Adâncata. FOTO ISU Ialomița

Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină vineri, 2 aprilie, în jurul orei 11.20, la un accident rutier petrecut pe DJ 201A, în comuna Adâncata.

Potrivit ISU Ialomița, o autoutilitară s-a răsturnat într-un șanț, în afara părții carosabile, iar la locul evenimentului salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de descarcerare,  o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ Ialomița, de la substația Urziceni, venit în sprijin.

În urma accidentului, au  rezultat două victime conștiente și neîncarcerate care au rămas blocate în interiorul mașinii. Salvatorii au acționat pentru extragerea victimelor, ulterior acestea au fost  monitorizate de echipajele SMURD și SAJ de la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, victimele au fost transportate de echipaje la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare.

Doi răniți într-un accident rutier petrecut pe DJ 201A, în comuna Adâncata. FOTO ISU Ialomița

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire a incendiului la locul accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*