Desfășurare a forțelor de ordine ialomițene în Slobozia, Urziceni și Bărbulești

Echipaje de poliție la intrarea în municipiul Slobozia

Forţe de ordine cu efective mărite au acţionat în după-amiaza zilei de 6 mai pe raza Municipiilor Slobozia, Urziceni și comunei Bărbulești, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă rutieră, precum şi verificarea măsurilor legale impuse prin ordonanţele militare.

În intervalul orar 15.00 – 20.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, cu sprijinul efectivelor Direcțiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au acționat în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină precum și a celor impuse pe timpul stării de urgență.

Urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale, în valoarea de 114.000 de lei.

Au fost controlate în trafic 780 autovehicule și legitimate peste 1.000 de persoane.

De asemenea, în cadrul acțiunii polițiștii au depistat 4 bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, care au prezentat adeverințe permanente, iar în urma verificărilor s-a constatat că aceștia nu figurează ca angajați ai societăților în cauză, existând suspiciuni că sunt completate cu date false.

În cauză s-au întocmit acte procedurale privind comiterea infracțiunilor de „fals în înscrisuri private” şi „uz de fals”.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*