Demararea lucrărilor de modernizare la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Spitalul Județean de Urgență Slobozia. FOTO Paul Alexe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia va demara, de la 1 martie, ample lucrări de modernizare care vor viza infrastructura, spațiile și dotările. Lucrările vor porni cu Policlinica spitalului. Durata acestui proiect este de 18 luni. La final, spitalul va fi unul modern, racordat complet standardelor internaționale.

Potrivit reprezentanților unității sanitare, debutul lucrărilor presupune, însă, cooperarea cadrelor medicale și a beneficiarilor serviciilor de îngrijire a sănătății, adică a pacienților. În următoarele săptămâni vor avea loc relocări ale cabinetelor de Policlinică, schimbarea căilor de acces, modificarea programului unor cabinete – unele vor funcționa și după amiaza, și a sistemului de programări și internări, ceea ce poate fi perceput ca un disconfort, alături de zgomot și de proximitatea șantierului. Datele exacte legate de aceste modificări vor fi făcute publice în curând, astfel încât pacienții să poată fi informați cu privire la așteptări.

De asemenea, se poate prelungi perioada de așteptare pentru pacienții ce pot fi temporizați, care nu prezintă patologie gravă sau cu potențial de agravare. Toate acestea sunt inconveniente strict temporare și pe care inclusiv personalul le acceptă pentru ca rezultatul final să fie un spital modern, cu dotări actuale.

„În decursul următoarelor zile vom reveni cu informații exacte legate de modificările ce se vor implementa. Încurajăm călduros pacienții și aparținătorii să consulte site-ul spitalului și să urmărească pagina de Facebook. Nu în ultimul rând, readucem aminte importanța respectării programărilor și a programului de lucru. Mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Povara acestor mici inconveniente se află atât pe umerii pacienților, cât și ai personalului, și reprezintă un mic sacrificiu spre un mare bine, atât de mult așteptat”, au mai precizat sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*