Școala Gimnazială „George Vâlsan” din stațiunea Amara va beneficia de o investiție majoră în infrastructura educațională, după ce a fost semnat contractul de finanțare în valoare de aproximativ 5 milioane de euro prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.
Contractul de finanțare a fost încheiat între Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management, și Orașul Amara, reprezentat de primarul Valentin Moraru, în calitate de beneficiar. Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 5 – „O regiune educată”, având ca obiectiv îmbunătățirea accesului la servicii educaționale de calitate și dezvoltarea unei infrastructuri moderne pentru învățământ.
Potrivit primarului Valentin Moraru, investiția presupune demolarea corpului vechi al școlii și a celor cinci anexe existente, urmând să fie construit un nou corp de clădire cu o suprafață de 1.044 de metri pătrați.
„Cu mare bucurie în suflet vă anunț că am semnat contractul de finanțare în valoare de 5 milioane euro pentru Școala Gimnazială „George Vâlsan” Amara. Proiectul presupune demolarea corpului vechi și a celor cinci anexe și construirea unui nou corp de 1.044 mp. Procedura de licitație se va desfășura în curând, iar eu sper ca într-un termen de 6-7 luni să înceapă efectiv lucrările. Copiii noștri vor învăța în condiții moderne, de maximă siguranță și demne de vremurile în care trăim!”, a transmis edilul.
Acesta a ținut să mulțumească și echipei din cadrul Primăriei Amara pentru implicarea în pregătirea proiectului.
„Le mulțumesc pe această cale colegilor din Primărie pentru efortul depus în primele trei luni de mandat, pentru că împreună am muncit de la zero la acest proiect, termenul final de depunere fiind 31 decembrie 2024”, a adăugat Valentin Moraru.
După finalizarea procedurii de achiziție publică și desemnarea constructorului, administrația locală estimează că lucrările ar putea începe în următoarele șase-șapte luni, proiectul urmând să ofere elevilor și cadrelor didactice un spațiu modern, adaptat standardelor actuale de siguranță și educație.

Be the first to comment