Casă de vacanță din localitatea ialomițeană Rădulești, distrusă azi-noapte într-un incendiu

Casă de vacanță din Rădulești, distrusă azi-noapte într-un incendiu. FOTO ISU Ialomița

Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină în seara zilei de miercuri, 02 martie, în jurul orei 21.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la casa de vacanță a unui cetățean din localitatea Rădulești.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul mansardei. Pentru stingerea focului, pompierii militari au acționat aproximativ două ore. Au fost scoase două butelii încărcate cu GPL, aflate în pericol de a exploda. Nu au fost înregistrate victime”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Au ars aproximativ 100 metri pătrați din acoperișul construit din astereală din lemn și învelit cu tablă, mansarda formată din trei încăperi, construită din lemn și căptușită la interior cu gips carton, dar și articole de îmbrăcăminte și mobilier.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de  coșul de fum defect, deteriorat sau neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*