O bătrână în vârstă de 72 de ani, din comuna Bărcănești, a ajuns la spital, joi seară, după ce a fost lovită de un atelaj condus de un căruțaș aflat în stare de ebrietate.
Potrivit IPJ Ialomița, accidentul a avut loc în jurul orei 18.30 și, conform primelor verificări efectuate, în timp ce o femeie de 72 de ani ar fi traversat strada prin loc nepermis, a fost acroșată de un atelaj hipo, condus de un bărbat de 51 de ani. Femeia rănită a fost preluată de o ambulanță și transportată la o unitate medicală din București.
Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Municipiul Fetești face pași importanți pe drumul unui proiect valoros: un nou Ambulatoriu ridicat de la zero și dotat ultramodern se construiește în vecinătatea spitalului din localitate. Este o investiție de calibru greu pe care […]
Echipele RAJA intervin marți – 05 septembrie 2023, pentru înlocuirea unei părți componente la nivelul sistemului de alimentare cu apă din cartierul Buliga, municipiul Fetești. Astfel, în intervalul orar 08.00 – 16.00, vor fi afectați […]
Primăria Municipiului Fetești anunță că au început lucrările din cadrul proiectului de semaforizare care vizează intersecțiile străzii Călărași cu străzile Ceahlăului, Bănățenilor și Promenadei – Jandarmeriei. Potrivit Primăria Fetești, constructorul este o societate din Iași […]
Be the first to comment