Un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton a avut loc în această seară, în jurul orei 20.00, în localitatea Movilița.
Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe DN 2, în interiorul localității Movilița, a lovit un pieton ce s-ar fi angajat în traversarea străzii. În urma impactului a rezultat decesul pietonului, un bărbat în vârstă de 79 de ani, din localitatea Movilița.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Fermierii din județul Ialomița sunt invitați, de joi până sâmbătă, în perioada 13 – 15 octombrie, la primul târg de agricultură dedicat fermei de familie. Evenimentul are loc pe Autostrada A1 București – Pitești, la […]
Comuna Axintele, împreună cu satele Bărbătescu și Horia, au intrat în carantină începând de miercuri, 29 septembrie, după ce incidența cazurilor de coronavirus a depășit șase la mia de locuitori. Potrivit Comitetului Județean pentru Situații […]
Forțele de ordine au continuat în ultimele 24 de ore acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului […]
Be the first to comment