Bărbat reținut după ce a pătruns fără drept în locuința fostei concubine și a agresat două femei

Polițiștii, pe străzile din Ialomița. FOTO Arhiva ILnews

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Ialomița, după ce a intrat în locuința fostei concubine și a agresat- pe aceasta și pe mama ei.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 27 iulie 2026, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vârstă de 23 de ani, și a mamei acesteia, în vârstă de 52 de ani, situată pe raza localității Broșteni,  le-ar fi agresat fizic și amenințat.

„Din verificările efectuate a reieșit că, pentru a pătrunde în locuință, acesta ar fi spart geamul ușii de acces după care ar fi intrat în imobil. Ulterior, bărbatul le-ar fi agresat fizic pe cele două femei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violarea de domiciliu, distrugere, lovirea sau alte violențe și amenințare” – IPJ Ialomița.

Polițiștii au emis pe numele bărbatului un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de 5 zile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

La data de 28 iulie 2026, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, iar în urma administrării probatoriului a fost dispusă măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*