Bărbat din Fetești, reținut în județul Olt după ce a agresat două persoane la un eveniment public

Polițiștii, pe străzile din Ialomița. FOTO Arhiva ILnews

Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, a fost reținut de polițiștii din Olt, fiind cercetat după ce ar fi agresat două persoane în timpul unui eveniment public desfășurat în comuna Vișina.

Potrivit IPJ Olt, incidentul s-a produs pe 13 septembrie, în jurul orei 20:40. Polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina, care se aflau la evenimentul public, s-au sesizat din oficiu după izbucnirea unui conflict între mai multe persoane.

Din primele verificări a rezultat că bărbatul de 41 de ani din Fetești, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat fizic doi bărbați, în vârstă de 57 și 62 de ani. Prin acțiunile sale, acesta ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

În urma administrării probatoriului, pe 22 septembrie, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului din Fetești. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*