Aproximativ 11 milioane de euro au fost obținuți de municipalitate pentru investiții în Fetești

Feteștiul va avea un transport în comun modern. FOTO Primăria Fetești

Aproximativ 11 milioane de euro de la Uniunea Europeană vor fi investiți la Fetești după ce, pe 24 aprilie, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem integrat de transport durabil în Municipiul Fetești”, care prevede: cumpărarea a 12 autobuze electrice de mari dimensiuni și a două de mici dimensiuni, asfaltarea a șapte kilometri de străzi din cartierele Coloniști și Vlașca, amenajarea unei piste pentru bicicliști (de pe strada Promenadei până în apropierea sensului giratoriu de la intrarea în oraș de pe autostradă), construirea unei autobaze, modernizarea a 27 de stații de autobuz și construirea a 17 noi stații, precum și montarea unui sistem de e-tiketing și a unor stații electrice de alimentare.

Primele demersuri pentru atragerea acestor fonduri au fost făcute din anul 2017, echipa din primărie cât și consultantul conformându-se rigorilor impuse de UE. Proiectul a fost depus în luna mai 2018, iar în aprilie 2019 a fost respins din cauza unei neclarități legislative. Administrația publică locală a acționat pentru a răspunde solicitării de modificare a punctului respectiv și a redepus proiectul în toamna lui 2019. La sfârșitul săptămânii trecute acesta a fost aprobat, fiind semnat contractul de finanțare.

Următoarele etape vizează organizarea licitațiilor pe zonele de: infrastructură, realizarea construcțiilor și achiziția autobuzelor.

Proiectului trebuie să fie funcțional până la data de 30 aprilie 2023.

Valoare totală a investiției este de 45.125.215,36 lei. Din aceștia, peste 34 de milioane de lei constituie contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), din bugetul național este alocată o sumă ce depășește cinci milioane de lei, contribuția beneficiarului este de aproximativ 800 de mii de lei, în timp ce aproximativ cinci milioane de lei reprezintă valoarea TVA neeligibil, aferent cheltuielilor eligibile.

Municipiul Fetești beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific – 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*