Amenzi de 7.500 de lei, în urma unei acțiuni a polițiștilor ialomițeni pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. FOTO arhiva IPJ Ialomița

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au continuat în ultimele 24 de ore acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, pe raza întregului județ au fost organizate 38 de acțiuni punctuale, fiind legitimate 682 de persoane și verificate 25 de obiective de interes, dar și 27 de operatori economici și 26 de operatori transport persoane.

„În ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție, s-au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, iar pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale. Valoarea sancțiunilor aplicate este de 7.500 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Polițiștii ialomițeni desfășoară în continuare activități pentru siguranța cetățenilor, aceștia fiind pregătiți să intervină atunci când sunt constatate încălcări ale legii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*