Proiectul municipalității din Fetești, „Extinderea și dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriului din structura Spitalului Municipal „Anghel Saligny“, Axa prioritară 8 este la momentul de față în faza de execuție.
La momentul de față, fundația și demisolul clădirii sunt în lucru și următoarele etape ale construcției sunt în pregătire. În paralel echipa de implementare a proiectului lucrează la evoluția sa, pregătindu-se faza de dotare cu echipamente medicale moderne a noului ambulatoriu.
Reamintim că Uniunea Europeană acoperă 98% din valoarea de 10.692.543 lei a proiectului. Termenul de finalizare a lucrărilor este ianuarie 2021. Această facilitate va permite furnizarea de servicii ambulatorii de calitate locuitorilor Municipiului Fetești și celor din localitățile limitrofe.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică este legală, […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice […]
Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică a sistat luni, 05 iulie, în intervalul orar 09.00 – 16.00, alimentarea cu energie electrică în localitatea Căzănești din județul […]
Be the first to comment