Acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție pe raza județului Ialomița

Polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La aceste activități au participat peste 140 de efective.

Potrivit IPJ Ialomița, în cadrul acțiunilor, polițiștii au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efector pandemiei de COVID-19.

Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost verificate 44 de societăți comerciale, 27 de locații de interes, 17 mijloace de transport persoane, fiind legitimate totodată aproximativ 660 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 107 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 46.250 de lei, din care 94 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*