Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Amenzi de aproape 50.000 de lei, date de polițiștii ialomițeni în urma acțiunilor desfășurate pentru siguranța comunității. FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii ialomițeni intensifică pe toată perioada weekend-ului, la nivel județean, acțiunile de informare, precum și de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19. Drept urmare, atât în mediul urban cât și în mediul rural vor fi depuse toate eforturile pentru limitarea efectelor pandemiei și protejarea populației.

Potrivit IPJ Ialomița, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, polițiștii ialomițeni verifică și modul în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în cadrul acțiunilor punctuale, vineri, 15 octombrie, au fost verificate 74 de societăți comerciale, peste 130 de locații de interes, 25 de mijloace de transport persoane și 2087 de persoane, dintre care peste 1.700 aflate în izolare și carantină. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020, ca urmare a nerespectării măsurilor individuale de protecție, în valoare de 7.750 de lei.

Reamintim faptul că în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*