Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 27.000 de lei

Polițiștii au continuat acțiunile de verificare a respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Ialomița, împreună cu celelalte forțe de ordine ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și instituțiilor cu atribuții de control au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Zilnic, sunt în desfășurare în sistem integrat, acțiuni de verificare cu caracter preventiv în zone aglomerate, centre comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

„Precizăm faptul că acțiunile întreprinse de către forțele de ordine sunt realizate în interesul comunității, prioritară fiind creșterea sentimentului de siguranță în rândul cetățenilor, urmărindu-se permanent conștientizarea acestora cu privire la necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea și limitarea răspândirii pandemiei și nicidecum, aplicarea de sancțiuni. Reiterăm faptul că rolul acestor acțiuni este unul semnificativ, preventiv”, au precizat reprezentanți ai IPJ Ialomița.

În ultimele 24 de ore au fost controlate 17 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, și 26 de mijloace de transport în comun, totodată fiind legitimate peste 1400 de persoane. Echipele de control au depistat și sancționat 218 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 19 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 27.700 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*