Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2

Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni de verificare a respectării măsurilor de protecție

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar și mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în data de 19 noiembrie, polițiștii ialomițeni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare pentru combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 11 societăți comerciale și 13 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale – 53 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală, o sancțiune pentru nerespectarea măsurii privind carantina și o sancțiune pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/ libera circulație pe timp de noapte, valoarea totală a amenzilor fiind de 6.500 de lei.

„Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 13.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că la ghișeul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor s-a prezentat un bărbat de 32 de ani, persoană ce figurează în bazele de date în carantină. Întrucât nu a respectat măsura carantinării la domiciliu, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 1000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*