Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea ilegalităților privind comerțul cu materiale sanitare

Sediul IPJ Ialomița. FOTO Adrian Boioglu
Sediul IPJ Ialomița. FOTO Adrian Boioglu

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice a IPJ Ialomița au sancționat cu amendă în valoare de 5000 de lei un operator economic din Fetești, care comercializa măști de protecție și mănuși chirurgicale cu încălcarea prevederilor legale.

În cursul zilei de 3 aprilie, în cadrul unei acțiuni de verificare privind ilegalității de comerț cu materiale sanitare și dispozitive medicale, polițiștii ialomițeni au depistat un operator economic de pe raza municipiului Fetești, care comercializa prin punctele de lucru farmaceutice, măști chirurgicale fără să dețină avizul Agenției Naționale a Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătății.

De asemenea, societatea ar fi comercializat mănuși chirurgicale fără a emite bonuri fiscale tuturor clienților.

Polițiștii au sancționat operatorul economic cu suma de 5000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, a fost confiscată suma de 13.934 de lei, contravaloarea a peste 2200 de măști de protecție și peste 200 de mănuși chirurgicale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*