Accident mortal pe DN 2, în apropiere de Urziceni, produs din cauza vitezei excesive

În urma impactului o persoană a decedat. FOTO ISU Ialomița

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomița au intervenit în această dimineață la un accident de circulație produs pe DN2, în urma căruia un șofer și-a pierdut viața și un alt conducător auto a fost rănit.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în jurul orei 6.30, un tânăr de 19 ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în afara municipiului Urziceni, din direcția București către Buzău, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 32 ani, din județul Brăila.

În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au deplasat de urgență două echipaje ale ISU Ialomița din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni , cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autosanitară SMURD, încadrate cu 7 subofițeri și un echipaj SAJ Ialomița-substația Urziceni.

În urma accidentului a rezultat decesul șoferului de 32 de ani și vătămarea corporală a conducătorului auto de 19 ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Poliţiștii ialomițeni le recomandă conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed sau acoperit cu zăpadă, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să-şi sporească atenţia şi să adopte o manieră calmă la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*