Accident grav în județul Ialomița. FOTO ISU Ialomița
Un motociclist în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident rutier produs în localitatea Gheorghe Doja.
Potrivit ISU Ialomița, în jurul orei 16:50, dispeceratul inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în care a fost implicată o motocicletă care a intrat în coliziune cu un parapet.
La locul accidentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia. În sprijinul echipajelor de pompieri a intervenit și un echipaj medical al SAJ Ialomița, tip C.
La sosirea salvatorilor, motociclistul a fost găsit inconștient și în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 08 […]
Jandarmii ialomițeni au desfășurat, în luna august 2026, 676 de misiuni de ordine publică, principalele obiective fiind creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, asigurarea ordinii la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, fiind astfel obligați să își […]
Be the first to comment