13 este numărul persoanelor izolate la domiciliu în județul Ialomița după ce au revenit din Italia, țară afectată de prezența coronavirusului

Activitate de laborator. FOTO Louis Reed

Până în prezent, în județul Ialomița sunt izolate la domiciliu 9 persoane, în localitățile: Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Izolarea la domiciliu se va face pe o perioadă de minimum 14 zile, persoanele fiind monitorizate zilnic, prin verificarea simptomatologiei de către organele medicale amintite mai sus. Pentru alți 4 cetățeni care s-au întors în cursul zilei de 25 februarie din Italia s-a dispus izolarea la domiciliu sub supraveghere medicală.

Prefectura Ialomița a anunțat că, avându-se în vedere situația epidemiologică creată de numeroasele cazuri de coronavirus confirmate în regiunile Lombardia și Veneto din nordul Italiei, precum și numărul mare de cetățeni români care au vizitat sau care s-au stabilit în aceste regiuni și care este posibil să se întoarcă în țară, Guvernul României a luat măsuri pentru a preveni apariția cazurilor pe teritoriul țării noastre.

În acest sens, ministerele de resort prin organele tehnice, au dispus măsura ca persoanele care se întorc din țările afectate, să fie izolate la domiciliu pe o perioadă de minimum 14 zile, sub supravegherea organelor sanitare ale Direcției de Sănătate Publică, medicilor de familie, asistenților comunitari și mediatorilor sanitari.

Pentru persoanele care vor veni din cele 11 localități ale provinciilor Lombardia și Veneto, precum și din provincia Wuhan, la momentul sosirii pe teritoriul țării se va institui carantină obligatorie, într-o locație avizată de D.S.P. și aprobată prin hotărarea Comitetului pentru Situații de Urgență.

Totodată, facem precizarea că până în la acest moment pe teritoriul României nu au fost confirmate cazuri de infecție cu virusul Convid-19.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*